Tomnatice

Sunt momente în care mintea ţi se blochează şi nu lasă gândurile să circule.

Şi negânditul e greu şi deprimant când ştii că poţi mai mult. Poate ploaia asta e de vină pentru melancolii cu iz de toamnă, când în faţă şi în spate vezi numai griuri.

Ce n-aş da pentru o reţetă de fericire şi mulţumire măcar frecventă, dacă nu continuă!

Când te împaci cu tot ce-a fost şi aştepţi cu seninătate ce va veni.

O muzică veselă, o carte într-un ton optimist, o vorbă schimbată cu un prieten bun. Ingrediente sunt destule, numai cheful de gătit să-mi vină.

Substantivu’ nostru preferat esteeeee…

Suntem o naţie de furioşi. Dincolo de faptul că suntem un popor de licenţiaţi, analişti, comentatori, artişti, bloggeri (hai, hai, comentaţi!), mai pe scurt -de gânditori -suntem furioşi rău!

Şi ne place să ne exprimăm furia la nivel verbal (nu am zis oral, ca să nu ziceţi că gândesc pervers)! Mai trist e că nu mai suntem deloc originali: dacă ne supără ceva sau cineva, fie ne căcăm pe/în ce ne-a supărat, fie ne băgăm organul în (aici e numai “în”, dar putem să fim originali şi să ne băgăm “pe”dc ne ţine).

Acum, nu zice nimeni să nu-ţi bagi, dar sunt numai oameni care asta fac! Ori nu ştiu alte cuvinte, ori pentru ei ăsta e un panaceu, ori nu au alt hobby.

Nu ne referim la oamenii deştepţi care refulează şi o dau pe cinstirea organelor. La ăia (cum ar fi badpitzi, de exemplu), care mai ştiu şi alte cuvinte decât p..a (nu scriu, că mi-e ruşine…). Şi care au citit Povestea poveştilor(da, sunt fan Ion Creangă, d-aia pomenesc numa’ de scrierile lui.  Şi care e problema?! Vă ofticaţi?!) şi ştiu că e un cuvânt care, alături de alte cuvinte româneşti (că limba română are mai multe cuvinte, chiar dacă avem impresia că nu-i aşa şi ne esprimăm în engleză, că suntem culi), poate duce la veritabile metafore şi hiperbole.

Nu, vorbesc strict de jmecherii ăia care stau veşnic cu scobitoarea între dinţi şi care s-au născut supăraţi. Cu ăia nu ai cum să te cerţi, că ei folosesc, în 90% din cazuri numai un substantiv şi două verbe asociate (uşor, că nu v-am jignit încă). În rest nu au nevoie, fiindcă vorbesc în onomatopee şi interjecţii –hoooo, că nici acum nu v-am jignit !

Neamule, şi e plictisitor să auzi aceleaşi două versuri de fiecare dată: “Îmi bag p..a în tine, familie, cavouri, etc”, respectiv: “Să-mi sugi…”.  Dacă tot ne înjurăm, hai să o facem original!

Da’ nu se poate, că nu ai cu cine, că trebuie să le ţii o lecţie despre limba română, să-i asculţi dacă au învăţat cuvintele din vocabular…Şi durează, şi-ţi trece chefu’ de-a te porcăi.

Oricum, pe bărbaţii (mai précis, purtătorii de organ, dar să zicem că sunt bărbaţi) din această categorie i-aş mai înţelege că trebuie să folosească şi ei cumva instrumentaţia din dotare, da’ ce să ne facem cu donşoarele care îşi bagă mai abitir ca domnii. Ori e o frustrare că ele nu au ce să-şi introducă (picioarele şi le mai bagă numa’ ăia de la grădiniţă şi pocăiţii, fatah!), ori de fapt se referă la organu’ lu’ iubi al loooor, pe care, când îl lasă ei să se odihnească, îl bagă ele în tură. Apropo, fetele, vedeţi pe unde băgaţi podoaba lu iubi, că dup-aia ziceţi că v-a înşelat nenorocitu’!

Eu cred că ştiu care o să fie primul cuvânt pe care o să-l zică plozii ăstora şi mi-e teamă că o să fie şi singurul în română, că la gradiniţă învaţă direct engleza (nu, frate, nu sunt patriot, nici descendent al lui Pruteanu, da’ suntem prea multe vedete care ne scremem în engleză).

Pe voi, ăştia, cercopitecilor, v-aş trimite să vedeţi: http://www.youtube.com/watch?v=bNoOusfqwMM, da’ nu vreau să vă obosească, virgulă, chestia aia pe care o purtaţi în cutia craniană.

Morbul facebook

Facebook, deci exist…

Observ cu stupoare că primesc, în ultima vreme, din ce in ce mai multe cereri de prietenie pe Facebook.

Şi nu, nu este vorba de printzişorii şi printzesele care se dau pe hi5, fatah, şi care vor să-şi mai afişeze ţinutele Di şi Gi şi pe alte medii de “social networking”, doar-doar i-or remarca recrutatorii de modele.

Nu, este vorba de oameni serioşi (vorba vine!), foştii completatori de oracole, care au prins măcar un pic din perioada Cico.

Şi care, brusc, s-au contaminat cu virusul feisbuc, mai contagios ca gripa porcină, se pare.  Asta,  după ce s-au lansat în critici acide la adresa turmei de pe hi5, şi-au scuipat în sân (sânul propriu sau al altora, după posibilităţi) şi s-au jurat că ei în viaţa lor nu îşi vor face cont, că dacă au avut vreodată a fost un moment de rătăcire, că a fost făcut la băutură, etc.

Bietul feisbuc, lansat prin 2004, nici nu visa el ca o sa fie aşa călărit de tinerii corporatişti români, care, dezgustataţi de inculţii haifavişti , vor să le arate ei cum se dă  intelectualitatea pe net, cât de frumos socializează ea, ce frumos ştie ea să posteze citate în limba engleză.

A, nu ştiaţi?! Pe feisbuc, ca să fii admirat, trebuie musai să postezi şi comentezi în engleză, altfel eşti un depăşit. Ce e aia să „scri” în română?! Fraier ai fi să te expui şi să-ţi scape un : „ai pus decât o poză care am văzut-o ieri…  ” şi să se prindă agramaţii de pe hi5 că nici tu nu ai mers la ora de gramatică într-a cincea că era profa naşpa?!

Aşa, mai bine răspunzi în engleză, cu replici furate din filme, ca să vadă lumea că eşti cult şi poliglot!

Evident, toţi cei care iubesc limba lui Shakespeare (pe el nu-l iubesc, că el scria nişte pese triste şi obosite cu nişte emoişti care se sinucid ca proştii din dragoste), sunt naţionalişti convinşi! Toţi sunt în grupurile de promovare a românismului  (de ex. Made in Romania) şi a României. Dar în limba engleză!

Şi apropo de grupuri, majoritatea feisbucilor sunt plini de un umanism extrem. Sunt cu toţii in grupurile de salvare a copiilor din Africa, a bolnavilor SIDA, persoanelor cu handicap, etc. Mă întreb însă (retoric, evident, că nu o să-mi răspundă nimeni!) câţi  au avut curiozitatea să vadă în ce constă aportul lor la salvarea de la foame a micilor africani. Îi hrănim cu click-urile noastre?! “Ştim că nu ai mai mâncat de 4 zile şi ai burta lipită de spate, dar poţi fi liniştit : membrii feisbuc din România sunt alături de tine şi te susţin! Poţi învinge foamea!”

La capitolul ăsta, ipocrizia e maximă; nu zice nimeni că nu ne pasă, dar de la a ne păsa până a poza în Captain Planet e cale lungă.

Înainte de a fura speech-ul (nici ele nu ţin discursuri, ca e desuete!) şi misiunea de la gura participantelor la miss şi a salva toate balenele, căluţii de mare, cărăbuşii înaintea lor, zic să ne apucăm să nu mai aruncăm hârtiile şi mucurile de ţigări pe stradă. Asta în primă fază.

Şi dup-aia putem să ne ocupăm şi de stratul de ozon şi să milităm pt salvarea macacilor cu corn şi a urşilor polari cu labe mici…

Aşadar, să nu ne îmbătăm cu apă rece – s-or da mai mulţi licenţiaţi pe feisbuc (dar cine nu e licenţiat în ziua de azi?!), se comunică şi lucruri interesante, frumoase, de bun-simţ, amuzante, dar să nu-l confundăm cu Olimpul ’telectualilor.

Chiar dacă testele ale de IQ de pe facebook ne arată a fi cel puţin descendenţi din Einstein…

Nu, Facebook nu este Şcoala de la Păltiniş! Nu este decât fratele de la oraş al lui hi5, care a învăţat că nu e frumos să te scobeşti în nas şi că trelingul nu este potrivit pt nuntă! Chiar dc e nou şi scrie Nike pe el…

Să nu-i dăm mai multă importanţă decât e cazul…că oricum, cine nu a citit Capra cu trei iezi atunci când trebuia, miroase de la o poştă, chiar dacă e admirat pe feisbuc şi o se poartă cu haifaviştii precum Antonescu cu ţiganii… La nivel declarativ, cel puţin!